Bangiku aka Late Chrysanthemums (1954) - Naruse Mikio

Despre Naruse am mai vorbit, nu foarte multe, pe cat ar merita dar referitor la aspectul asta nu fac decat sa ma incadrez in trend. Naruse isi merita locul alaturi de alti 3 clasici japonezi (Mizoguchi, Ozu, Kurosawa) nu doar ca aspect calitiv al filmelor sale ci si cantitativ. Cariera sa (inceputa la varsta de 25 de ani) cuprinde 89 de filme. Dintre acestea 60 au rezistat fizic testului timpului. Un procent bun date fiind vicisitudinile si lipsa de interes fata de acestea pe plan international.
Cea mai apropiata figura/influenta cand vorbim despre Naruse este cea a lui Yasujiro Ozu. Legenda spune ca ambii lucrau la studiourile Shochiku's Kamata iar la un momentdat presedintele studiourilor i-a spus lui Naruse We don't need two Ozus. Candva, ulterior Naruse a parasit studioul si si-a petrecut restul carierei la celebrele Toho.

Spuneam cand vorbeam despre Ukigumo aka Floating Clouds ca tema principala a filmelor sale o reprezinta femeia. Urmatoarea tema ca importanta o reprezinta gheisa. Iar daca, continuam pe acelasi fir urmatoarea tema o reprezinta gheisa ce se afla pe partea descendenta a vietii, pt. care tineretea reprezinta o amintire. Acesta ultima tema face si obiectul filmului Late Chrysanthemums. Filmul este bazat pe trei povestiri ale obisnuitei scriitoare Fumiko Hayashi (desi nu s-au intalnit niciodata se poate spune ca, cei doi au avut o fructuoasa colaborare). Fiecare dintre povestiri este `aplicata` unui caracter din film iar rezultatul este unul foarte armonios.
Filmul ne aduce in atentie trei foste gheise. Ocazional acestea (nu impreuna) se intalnesc intr-un bar apartinind unei a patra, prietena a lor din tinerete. Aceasta joaca un rol de o mult mai mica importanta, decorativ chiar. In rolul principal o avem pe O-Kin (Haruko Sugimura, obisnuita a filmelor lui Ozu si Shinoda), singura, fara familie a carei principala preocupare e sa adune cat mai multi bani. Urmarindu-si telul este nemiloasa si da dovada chiar de rautate adesea. Intr-o oarecare contradictie cu ea avem singurul personaj luminos pe care-l propune filmul, menajera sa, o tanara surdo-muta. Personaj mai complex decat lasa aparentele a se intelege.
Naruse reuseste cu ajutorul celor trei povestiri sa realizeze un portret al gheisei in stadiul de imbatranire si sa exploreze problemele lor personale si social/economice. Celelalte 2 gheise jucand roluri importante sunt Tamae si O-Tomi. Ambele sunt mame, ambele singure, ambele sarace, ducand o viata relativ mizera. Fata de O-Kin (si chiar si una fata de alta) se deosebesc sub aspect caracterial , Tamae este educata si manierata, O-Tomi pariaza si este dezinteresata de aspectul sau. Un adevarat lait motiv este reprezentat de faptul ca ele doua si proprietara localului sunt permanent presate de catre O-Kin sa plateasca dobanda pe imprumuturile pe care aceasta le acorda. Abandonate de copii O-Tomi si Tamae adesea isi gasesc salvarea in sake. Atmosfera devenind invariabil melancolica.
Unul dintre talentele lui Naruse este acela de a face privitorul sa simpatizeze cu personajele. Cand este prea greu de simpatizat cu ele macar sa le inteleaga.
Sentimentele primare ale filmului sunt tristetea si nostalgia. Insa fiecare in felul sau cele trei sunt femei puternice (aminteam aceasta tema si cand vorbeam despre Ukigumo) dupa cum usor se deduce mai ales din scenele finale ale filmului. Un film ce se desfasoara incet, incet precum un tren cu aburi. Daca te-ai uitat la mai mult de un film al lui Ozu atunci nu vei avea nicio problema sa-l gusti si pe acesta si sa-i descoperi frumusetea