Estate violenta (1959) - Valerio Zurlini

Regizorii italieni ai anilor 40-50 isi faceau mana cu (scurte) documentare in timp ce-si asteptau sansa sa regizeze filme de lung metraj. Exceptie nu face nici Valerio Zurlini. Primul sau lung metraj dateaza din 1955, comedia Le ragazze di San Frediano. Este oarecum norocos pentru ca sansa aceasta i se iveste la varsta de (doar) 29 de ani. Urmatorul proiect este Guendalina pentru care scrie scenariul si urmeaza sa-l regizeze. Insa filmul ii este luat si incredintat lui Alberto Lattuada, reprezentant al neo-realismului italian, curent de care nici Zurlini nu este complet strain primul sau lung metraj incadrandu-se in acesta. Faptul ca filmul ii este sustras practic reprezinta o deceptie pentru el. Totusi in `59 regizeaza al doilea film de lung metraj, Estate violenta. Intr-un anumit fel Zurlini chiar il considera ca fiind primul sau film, debutul sau.
Filmat deci in `59 ca actiune este plasat in anul 1943, in preajma caderii lui Mussolini. Scenele sunt filmate in mare parte in Riccione, Rimini vestita destinatie turistica.
Carlo este fiul unui important pion nazist si isi petrece timpul in compania altor tineri burghezi in devenire. Atmosfera a 90% din film are un intens iz de `dolce vita`, reintalnita pe alocuri in La dolce vita a lui Fellini dar si in alte filme ale perioadei. Roberta pe de alta parte face si ea parte din burghezie insa situatia sa este diferita, are 30 de ani, cu 10 ani mai mult decat Carlo (o diferenta importanta pentru mentalitatea si obiceiurile vremii) este vaduva de razboi si are un copil. Diferentele nu o impiedica sa intre in cercul tinerilor si altfel se creeaza premizele unei povesti de dragoste imposibile, una dintre cele mai puternice din intreaga cinematografie italiana.
Fiecare are motivele si interpretarea lui pentru aceasta poveste de dragoste, pt. ea reprezinta rebeliunea, incercarea disperata de a iesi din cercul si constrangerile clasei din care face parte si de care se simte sufocata iar pentru el reprezinta o ratiune de a fi si un punct stabil in provizoratul si nesiguranta pe care le traieste.
Sunt sigur ca la o prima vedere exista aspecte care pot face privitorul sa considere filmul mult prea melodramatic, prea ireal pentru aceea perioada agitata a istoriei. Cred insa ca e o capcana. Aparent nimic nu este violent in aceasta vara fierbinte iar timpul parca s-a oprit in loc. Da, este adevarat actiunea se desfasoara intr-un spatiu izolat si in acelasi timp inconjurat de razboi, faptul ca acesta nu este prezentat decat indepartat, indirect in imensa majoritate a filmului are rolul de a capacita momentul dramatic de maxima rezonanta de la sfarsitul filmului.
Totul tine de viziunea si bagheta lui Zurlini. Cinematografia creeata de acesta este delicioasa. Un rol important il are si Mario Nascimbene, responsabil cu aranjamentul sonor (si acesta a fost premiat), scena dansului beneficiaza de o coreografie feerica si reprezinta un moment greu de uitat pentru amatorul de cinema. Si acum imi rasuna in urechi, mai ales `Temptation`

Pt. rolul principal masculin il alege pe Jean-Louis Trintignant, nume virtual necunoscut in acel moment insa care va deveni un star al filmului francez (si nu numai) in anii ce vor urma. In urmatorul sau film situatia se va repeta, numele nou fiind Jacques Perrin, si el mai apoi ajuns star. Acest lucru denota fara urma de tagada intuitia sa extraordinara in alegerea castului. Rolul Ei este jucat de deja diva Eleonora Rossi Drago. Cu acesta Zurlini este nevoit sa repete si sa lucreze mult pentru a obtine rezultatul dorit. Insa munca are ecou si aceasta primeste doua premii individuale pt. acest film. Una dintre caracteristicile lui Zurlini este ca raportul sau cu actorii e foarte intens si continua si in afara platoului nu doar pe acesta. Alta idee care se desprinde, se spune ca pentru el mai greu era sa lucreze cu mari actori, staruri care eventual isi creeasera deja unele reflexe greu de inlaturat. Un alt exemplu elocvent in afara de Eleonora Rossi Drago este Delon, actor despre care se povesteste ca Zurlini il considera fantastic, nu era nevoie decat sa-i spui/arati o data maxim de doua ori ce are de spus/facut si acesta realiza scena la perfectie. Insa referitor la ce ziceam mai devreme, faptul ca Zurlini avea nevoie sa intretina un raport cu actorii si in afara platoului, aici, in cazul lui Delon a fost foarte greu. Omul Zurlini a suferit din aceasta cauza, a inaccesibilitatii actorului-profesionist Delon in afara platoului. Documentarul din care am aflat foarte multe lucruri interesante despre modul sau de a lucra si despre Zurlini regizorul si omul in general mai emana ideea conform careia tipul sau de actor preferat era actorul la inceput de trup, cu talent dar neafirmat. Nu necunoscuti, oameni de pe strada si nu mari staruri. Dar cand avea nevoie ii folosea si pe acestia si cu excelente rezultate.
Un aspect interesant este acela conform caruia omul Zurlini a suferit enorm in primul rand pentru filmele pe care nu a reusit sa le faca. Zurlini era un scriitor extrem de talentat si productiv in acelasi timp. Aflam de la prietenul si asistentul sau Florestano Vancini ca si-a petrecut ultimul an de viata adunand toate scenariile pe care nu a apucat sa le transpuna in film si ca aceste nerealizari l-au afectat teribil si probabil le-a purtat cu el intreaga viata.

Regretul multora, regret pe care il impartasesc intru totul legat de Zurlini este ca in urma sa au ramas putine filme (6-7), extrem de putine raportat la calitatile sale uriase de scriitor si regizor. Motivele pe care pot sa le intuiesc sunt in primul rand faptul ca era un perfectionist, incepind de la lucrul cu actorii pe platou si terminind cu detaliile contractuale pe care le stipula cu companiile cinematografice apoi dupa cum spune si Giuliano Montaldo intr-un alt mini-documentar...Zurlini fiind o fire atat de sensibila nu avea puterea aceea de a lupta cu indarjire, de a lupta impotriva refuzurilor. Un mare pacat. Insa chiar si pentru acele relativ putine filme pe care le-a facut numele sau ar merita sa fie rostit mai des