Revenind la Singapore Sling. Nikos Nikolaidis (mort anul trecut, rip) a cochetat de-a lungul carierei sale cu filmul mainstream. Insa franturi ale talentului si viziunii sale deosebite se pot gasi si in filme anterioare anului 1990, anul lansarii lui Singapore Sling.
Poate cea mai mare influenta asupra filmului o are clasicul Laura, film din `44 cel mai bine incadrat la sectiunea noir. Nu doar ca este influentat ci este posibil sa se doreasca chiar un omagiu (in felul sau ciudat) la adresa filmului lui Preminger. O alta influenta majora o reprezinta clasicul cult Thundercrack! (1975), film pe care desi il am pe lista de asteptare de mult timp n-am apucat decat sa citesc (mult) despre el, nu si sa-l vad.
Personal am facut diverse legaturi cu alt clasic al filmului extrem (de data asta in adevaratul sens al expresiei), 964 Pinocchio al lui Fukui Shozin. Insa in timp ce acolo atmosfera este cyberpunk aici este clasica cu tente baroce. Acolo actiunea este furibunda, aici-lenta. Rezultatul final, feelingul insa nu se schimba.
Printre punctele forte ale filmului sunt cinematografia/fotografia si prestatiile actorilor. Cinematografia este rodul lui Aris Stavrou iar alb-negrul este la fel de puternic ca in noirurile cele mai reusite ale lui Henri-Georges Clouzot. Filmul beneficiaza de excelentele prestatii ale celor trei actori (singurii daca nu-l punem la socoteala pe tatal mumificat care-si violeaza fiica la varsta de 11 ani), Meredyth Herold (fiica), Michele Valley (mama) si el, Panagiotis Thanasoulis in rolul lui Singapore Sling.
Actiunea, povestea ? El este un detectiv corupt ce-si cauta iubirea pierduta pe numele sau Laura. Grav ranit, ajunge in plasa incestuosului duo mama-fiica, intamplator raspunzator si pentru moartea iubitei sale dupa cum avem sa aflam pe parcurs. In momentul in care el este pe punctul de a ajunge la usa acestora cele doua (intr-o costumatie cel mult sumara) sunt ocupate cu ingroparea soferului lor. Vizual filmul este superb, descoperim inca din primele momente ale sale. Odata schimbat exteriorul cu interiorul atmosfera devine mai degraba gothica.
Ce se intampla in film este greu de spus. Ar fi mai simplu de enumerat ce nu se intampla. Niciun fetisism nu este lasat in afara lumii create de Nikolaidis iar cei trei se imbarca intr-o calatorie inimaginabila pe taramul perversiunii, grotescului si ciudateniei.
Filmul atinge o cota atat de inalta a dementei incat nu poate fi incadrat strict decat intr-o liga a sa proprie. Nici un taboo nu ramane neatins in acest real surreal cosmar (daca-mi e permis jocul de cuvinte) al celei mai intunecate minti umane. Decadenta atinge cote inimaginabile iar paroxismul ciudateniilor ce se desfasoara in fata ochilor nefericitului spectator este probabil neegalat pana in ziua de azi. Secretul ? Totul este facut cu stil, greu de crezut dar adevarat, palpabil chiar.
Daca cineva se intreaba de unde titlul filmului/personajului... este un cocktail. Un cocktail este si filmul in esenta, un cocktail de noir (neo), horror, umor si alte elemente deja enumerate. Facandu-mi deja antrenamentul de-a lungul timpului cu filme gen mentionatul 964 Pinocchio socant nu mi s-a parut (mai) nimic, mai degraba amuzant. Insa daca as alege un film la care de undeva de dupa o oglinda sa urmaresc reactiile diverselor persoane, necunoscute sau de preferabil cunoscute atunci cu siguranta acesta ar fi. Ar fi o experienta unica. Pentru ca sunt sigur ca reactiile mele (amuzament, rara surprindere) cu greu s-ar regasi in ale lor. Sadism, regurgitare erotica (!!), tortura, necrofilie, canibalism, injunghiere vaginala (!!), amestecuri de absolut toate felurile de lichide corporale, crime, masturbare cu fructe (!!), eviscerare si bondage sunt doar cateva dintre ingredientele Singapore sling-ului a la Nikolaidis. Bunele maniere la masa lasa si ele de dorit.
Pe durata celor aproape doua ore (112 minute ca sa fiu exact) o singura data am simtit nevoia sa-mi dezlipesc ochii de pe ecran din cauza reactiilor stomacului. Privesc asta ca pe o realizare a regizorului, lumea zugravita de el poate fi privita ca un adevarat poem, lirismul imaginilor (desi ma repet, sunt sanse mari sa intoarca stomacul pe dos de nenumarate ori unei persoane mai sensibile) fiind extrem de pregnant si cu atat mai valoros cu cat imprejurarile nu sunt favorabile. Partea de arthouse incorporata de film nu trebuie deloc neglijata si cu riscul de a ma repeta realizarile regizorului si ale staff-ului sau sunt impresionante facand poate chiar diferenta intre un film cel mult haotic si repugnant si aceasta adevarata experienta, fascinanta, atragatoare si (recunosc, vinovat/stanjenit) chiar senzuala pe alocuri. M-am referit aici la Singapore sling, nu, nu vorbesc despre altceva.
Tipic pentru genul noir actiunea ia turnuri neasteptate pe care insa nu le voi dezvalui ci sper sa le gustati singuri. Singuri la propriu si la figurat, daca totusi va incumetati sa-l priviti nu faceti greseala sa-i invitati in acest voiaj cinematic delirant si pe cei dragi.
When he was alive father did the killing and mommy and I would plant decorative and aromatic flowers on the graves
Un comentariu:
Numai de bine am de spus despre blogul tau si am un zambet in coltul gurii pentru ca stii ce spui. Majoritatea pe care i-am citit vor trafic pe blog dar nu au nimic de spus. Fie ca le numesti recenzii, pareri sau interpretari personale ale unor acte artistice, imi place ceea ce scrii.
Si daca tot am ajuns la pagina asta vreau sa iti propun sa faci o receznie la un film: Taxidermia. Daca nu l-ai vazut are sa-ti satisfaca dorinta de arthouse movie si de soc si de expresie si de regie si de scenariu si de decor. Si daca l-ai inhalat tot sunt nerabdator sa citesc o recenzie scrisa de tine pe filmul pe care tocmai l-am mentionat.
Cu urari de bine si la vizionari cat mai de calitate!
http://gholemzerounu.weblog.ro
Trimiteți un comentariu